Comerciantul austriac METRO se bazează pe un concept sustenabil şi clar în noua sa piaţă "Zero 1".
În locul faţadei caracteristice albastre a Metro şi jungla tipică a rafturilor înalte noua piaţă metro "Zero 1" din St. Pölten afieşază o faţadă gri din lemn de răşinoase tratat termic şi rafturi scunde. Sustenabilitatea şi claritatea au fost criteriile decisive pentru planificare şi implementare. "Zero 1" este primul hypermarket construit integral conform celor mai înalte standarde ecologice. Ideea ecologică este ancorată în anvelopa construcţiei foarte eficiente, sistemul fotovoltaic de pe acoperiş şi interiorul din lemn. Suprafeţele din lemn expuse şi panourile OSB oferă căldură vizuală. Panourile EGGER OSB 3 şi OSB 4 TOP nesablate, alese pentru a fi vizibile în structura acoperişului şi construcţia pereţilor, contribuie la ambianţa naturală. Graţie lipirii fără formaldehide, certificarea CE şi valorile tehnice, panourile respectă cerinţele de folosire exclusivă a materialelor certificate, de înaltă calitate. În acelaşi timp, s-a estimat că "Zero 1" nu va avea costuri mai mari decât o piaţă cu construcţie convenţională. Condiţia poate fi îndeplinită prin reducerea masivă a utilităţilor construcţiei în favoarea calităţii ridicate a componentelor, precum şi a standardului energetic ridicat. Astfel, "Zero 1" se poate implementa cu eficienţă economică la cea mai înaltă calitate.
Realizat de:
Constructor/client:
Metro Cash & Carry Österreich GmbH, Wien - Vösendorf (AT)
Producător:
MHB Holz und Bau GmbH, Waidhofen an der Ybbs (AT)
Arhitect:
Poppe Prehal Architekten, Steyr (AT)
Perioada de construcţie:
Octombrie 2016 – Martie 2017
Fotografie:
METRO © Walter Ebenhofer, Steyr