Managementul sustenabil este o componentă semnificativă a politicii Grupului EGGER. Încă de la înființare, compania a aspirat să acționeze în mod sustenabil. O cerință esențială este îmbunătățirea continuă a propriului său management al sustenabilității. Prin urmare, EGGER s-a supus periodic unor evaluări ale unor instituții externe. EGGER a reușit recent să obțină două premii pentru evaluările de sustenabilitate: statutul Prime în cadrul ISS ESG Corporate Rating și medalia de argint EcoVadis.
EGGER și-a stabilit obiective ambițioase și solicită evaluarea anuală a performanței proprii de către cele mai importante agenții de rating ESG la nivel mondial. „Avem standarde înalte în ceea ce privește managementul sustenabilității și raportarea noastră transparentă. Prin analizele obiective ale agențiilor externe de rating ESG, obținem o perspectivă suplimentară valoroasă asupra modului în care ne putem transpune în continuare obiectivele în procesele noastre”, spune Thomas Leissing, Chief Financial Officer EGGER Group.
Statutul Prime ISS ESG:
ISS ESG este una dintre cele mai importante agenții de rating din domeniul investițiilor sustenabile. Este deja a treia oară când acordă Grupului EGGER statutul Prime, rezervat celor mai bune companii din industriile lor respective. ISS ESG se bazează pe un concept de rating științific. Sunt luate în considerare informațiile fără caracter financiar din domeniile mediu, afaceri sociale și guvernanță. Companiile obțin statutul Prime dacă îndeplinesc sau depășesc cerințele de performanță în materie de sustenabilitate definite de ISS ESG pentru o anumită industrie. Companiile cu statut Prime sunt considerate lideri în materie de sustenabilitate în industria lor. EGGER s-a aflat în top 3 din 49 de companii din domeniul său de activitate, evaluate de către ISS.
Medalia de argint EcoVadis:
EcoVadis, unul dintre cei mai mari furnizori de ratinguri de sustenabilitate din lume, a acordat Grupului EGGER medalia de argint pentru a patra oară deja. Astfel, producătorul de materiale pe bază de lemn se plasează printre cele mai bune 25% dintre toate companiile evaluate. Evaluarea se concentrează pe 21 de criterii, care sunt subdivizate în patru domenii: mediu, dreptul muncii și drepturile omului, etică și achiziții sustenabile.
Toate detaliile privind strategia de sustenabilitate EGGER pot fi găsite în raportul anual de sustenabilitate