Contribuția noastră la obiectivele de dezvoltare durabilă
În prezent, sustenabilitatea și protejarea mediului înconjurător joacă un rol fundamental în toate domeniile. Oricine construiește folosind lemn are o contribuție importantă la protejarea mediului înconjurător. Printre altele, lemnul crește din nou în doar câteva decenii, stochează carbon și asigură un climat interior sănătos. Astfel, ne aducem și noi contribuția la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite.
Lemnul ca resursă regenerabilă: indicatorii de sustenabilitate EGGER
Valorile aferente indicatorilor noștri de sustenabilitate sunt actualizate anual . Aceștia ne ajută să păstrăm transparența în ceea ce privește performanța de mediu a fiecărui produs, facilitează înțelegerea acesteia și se regăsesc în secțiunea produselor pentru construcții de pe site-ul web EGGER, la categoria „Mai multă transparență” pentru produsul respectiv.
Lemnul ca produs care stochează carbon: declarații de mediu pentru produse
Recent, am actualizat „EPD”-ul (declarația de mediu pentru produs) pentru placa suport DHF. Declarațiile noastre de mediu pentru produse vă permit să stabiliți contribuția produselor EGGER pentru construcții la protecția mediului. Această bază de date sigură vă oferă informații clare și vă ajută să comparați mai ușor diferite produse și metode de construcție.
Clădiri verzi și un stil de viață sănătos datorită produselor noastre pentru construcții
Pentru a facilita certificarea clădirilor verzi, am emis documente specifice acestora pentru produsele noastre pentru construcții. Aceste documente includ informații despre produs verificate extern pentru a respecta cerințele sistemelor de certificare de top pentru clădiri verzi: DGNB, BNB, LEED și BREEAM.