Materiale pe bază de lemn - o resursă regenerabilă, sustenabilă și cu emisii reduse

Nimănui nu-i place aerul poluat, în special în spațiile interioare, unde oamenii își petrec 90% din timp. De aceea, suntem conștienți de importanța tot mai mare a calității aerului din spațiile interioare: verificăm emisiile de COV (compuși organici volatili) ale produselor noastre, acestea fiind testate și de către institute independente privind adecvarea lor pentru „locuințe sănătoase”.

Regăsiți tot ceea ce trebuie să știți despre emisiile materialelor pe bază de lemn în materialul nostru video .

Locuințe sănătoase datorită produselor noastre

Următoarele produse pentru mobilier și amenajări interioare sunt certificate în conformitate cu criteriile actuale de acordare a „TÜV PROFiCERT-product interior”. Acest lucru confirmă faptul că achiziționațiproduse sigure care sunt adecvate pentru „locuințe sănătoase”. Certificatul este monitorizat de un institut independent de testare, iar unitățile de producție sunt auditate periodic.

Acest lucru înseamnă că lucrați cu produse care sunt testate cu privire la substanțe nocive și care respectă cerințele internaționale privind emisiile.

Premium respectă următoarele niveluri de emisii stabilite pe plan internațional:
AgBB 2018
BREEAM Exemplary Level
ChemVerbotsV E1 DE 2020
Émissions dans l'air intérieur (Emisii în aerul din spațiile interioare): A+
Clasificarea finlandeză M1
Eticheta ecologică din Austria, Ghid UZ 07
Reglementarea belgiană privind COV
Anexa 8 MVV TB (ABG)
CAM Italy
LEED v4 (în afara Americii de Nord)
DE-UZ 76 (Blue Angel)

Ce emisii generează materialele pe bază de lemn?

Terpenele sunt componente naturale care sunt prezente, în principal, în rășinoase. Acestea conferă mirosul tipic de lemn - de exemplu, aroma de pin sau zâmbru.

Aldehidele se formează în timpul uscării naturale la aer a lemnului. Uscarea și presarea la cald a plăcilor noastre intensifică acest proces. Mirosul obișnuit după tunderea gazonului este un exemplu de aldehide naturale (hexanal).

Acizii organici sunt, de exemplu, acidul acetic și acidul hexanoic. Acidul acetic se regăsește în lemnul de esență tare și în cel de molid. Este un conservant alimentar și este inclus pe lista OMS de medicamente esențiale.

Cele mai comune emisii generate de lemn și de materialele pe bază de lemn sunt terpenele, aldehidele și acizii organici. În funcție de tipul de lemn și de prelucrare, acestea sunt generate în proporții și concentrații diferite.

Impactul acestui amestec de substanțe asupra sănătății a fost studiat din punct de vedere științific: de exemplu, un studiu realizat de WKI Braunschweig împreună cu Universitatea din Freiburg a constatat faptul că nici măcar un multiplu al concentrației de COV (compuși organici volatili) măsurat în locuințe nu are efecte asupra sănătății.*

*Prof. Dr. med. Volker Mersch-Sundermann/Prof. Dr. Rainer Marutzky (2009): Evaluierung der gesundheitlichen Wirkung holz- bzw. holzwerkstoffspezifischer Emissionen. (Evaluarea efectelor asupra sănătății în ceea ce privește emisiile lemnului sau ale materialelor pe bază de lemn)

Calitatea aerului din interior

Construcția ermetică este o măsură importantă de economisire a energiei. Căldura, dar și emisiile rămân în încăperi pentru mai mult timp, dată fiind etanșeitatea construcțiilor.
Indiferent de metoda de construcție, diverși factori influențează calitatea aerului din interior. Lemnul și materialele pe bază de lemn se numără printre factorii de influență percepuți în mod pozitiv*. Condițiile de ventilare, precum și comportamentul utilizatorilor determină calitatea aerului din interior. În toate încăperile comune, alte surse artificiale de emisii contribuie, de asemenea, la calitatea aerului din interior, în plus față de cele naturale. Prin urmare, nu trebuie ignorat impactul accesoriilor de interior și al echipamentelor conexe.

*Studiul DBU HOMERA al Universității Tehnice din München poate fi găsit la secțiunea Documentație accesând www.informationsdienst-holz.de/publikationen

Tot ceea ce trebuie să știți despre COV

De la ce vine COV?

COV este abrevierea pentru compuși organici volatili. În condiții normale, aceștia sunt sub formă gazoasă și influențează calitatea aerului din interior. Atunci când vine vorba despre locuințe sănătoase, COV sunt în centrul atenției deoarece pătrund în corp prin intermediul respirației.

Mobilierul nou are un miros ciudat uneori din cauza COV?

Mobilierul emite compuși organici volatili. Aceștia pot fi COV naturali proveniți de la lemnul folosit sau de la materialele pe bază de lemn folosite, dar pot fi și reziduuri de solvenți de la vopsea, adezivi sau materiale izolatoare. Aceste substanțe sunt responsabile pentru mirosul provenit de la mobilier. Emisiile de compuși organici volatili sunt supuse unei curbe de dezintegrare: emisiile au un nivel relativ ridicat la începutul ciclului de viață al produsului, dar apoi scad rapid. Începutul curbei de dezintegrare este perceput deseori într-un mod pozitiv, cum ar fi mirosul specific de mașină nouă sau atunci când decojim o portocală.

Sunt nocivi COV proveniți de la materialele pe bază de lemn?

COV proveniți de la materialele pe bază de lemn au deseori o reputație proastă. De fapt,emisiile provenite de la materialele pe bază de lemn sunt substanțe naturale precum terpenele sau aldehidele. În comparație cu lemnul natural, numai compoziția se schimbă prin procesul de uscare din timpul producției. Impactul asupra sănătății a fost studiat din punct de vedere științific: de exemplu, un studiu realizat de Wilhelm-Klauditz-Institut (WKI) împreună cu Centrul Medical Universitar din Freiburg a constatat faptul că nici măcar un multiplu al concentrației de COV măsurat în locuințe nu are efecte asupra sănătății.

Formaldehida este un COV?

Da. Este singura substanță din materialele pe bază de lemn care se emite nu doar din lemn, ci și din adezivul utilizat. Formaldehida este o substanță naturală care se emite din lemn sau fructe. Chiar și oamenii expiră formaldehidă.Emisiile de formaldehidă ale plăcilor noastre laminate Eurodekor se apropie deja de cele ale lemnului natural.

Transparență totală pentru produsele noastre

Facem publice toate ingredientele folosite în produsele noastre. Pentru aceasta, folosim două documente diferite: EPD-uri (Declarații de mediu ale produsului) verificate extern, care asigură transparența evaluării ciclului de viață al produselor noastre și EHD-uri (Fișa tehnică de mediu și sănătate).

Notă: Toate decorurile noastre prezentate și menționate sunt reproduceri. Vă recomandăm consultarea unei mostre originale pentru selecția decorului. Sunt posibile diferențe ușoare între decorurile mobilierului și cele ale pardoselii, dată fiind acoperirea diferită a suprafețelor.