
În 2006, după concediul de maternitate, compania la care eram angajată întâmpina probleme. Având nevoie de suport financiar pentru copiii mei de 2, respectiv 4 ani, am încercat să aplic pentru șomaj. Întâmplarea a făcut ca angajata biroului de șomaj să mă anunțe că EGGER caută candidat pentru poziția de Office Manager.
După 2 runde de interviuri, unul fiind cu domnul Christoph Pirckmayer, actualul Director Tehnic al fabricii din România, celălalt cu Directorul Tehnic al Grupului EGGER, d-nul Walter Schiegl, am devenit prima angajată a companiei EGGER din Romania ce-și deschidea sediul la Rădăuți.
Practic, am asistat la nașterea și dezvoltarea acestui proiect Greenfield, de la zero, care a oferit atât de multe oportunități pentru zona Sucevei.

Inițial, fiind inginer, am aspirat la o poziție tehnică, însă mă bucur că am fost deschisă către nou. Alături de EGGER, am învățat lucruri din arii diverse și m-am dezvoltat atât profesional, cât și personal.

Sentimentul că fac parte dintr-un mecanism bine pus la punct, unde fiecare detaliu contează, mă face să mă simt împlinită.
Lucrăm împreună să lăsăm o amprentă verde și durabilă
EGGER este o companie care își propune să facă o diferență pozitivă în comunitate și în industrie. Angajamentul față de sustenabilitate și responsabilitate socială se vede în fiecare aspect al activității noastre. Mă simt parte dintr-o familie mare și unită, unde fiecare contribuție contează și fiecare realizare este recunoscută și răsplătită.
Îmi place că niciodată nu e loc de monotonie.
În cei 18 ani petrecuți alături EGGER, fiecare zi a adus noi provocări și oportunități. Standardele de calitate sunt la cele mai înalte niveluri, de aceea învățarea continuă este esențială. Apar mereu noutăți legislative și aspecte interesante care solicită atenția și implicarea mea. Este o satisfacție imensă să fiu mereu la curent cu cerințele de mediu actuale și să contribui la implementarea lor în cadrul companiei.
Pionier în echipa EGGER Romania
Rozalia Baciu, prima angajată a EGGER Romania din 2006, este un pilon al echipei. De la Office Manager, a evoluat la Responsabil de Mediu, contribuind semnificativ la inițiativele de sustenabilitate. În timpul liber, Rozalia adoră să petreacă timp cu familia și să se bucure de natură, găsindu-și echilibrul între viața profesională și cea personală.
Pune lucrurile în mișcare

Nu căutăm doar angajați: Căutăm oameni care să aducă o contribuție unică și valoroasă echipei noastre internaționale. Indiferent de gen, rasă, origine sau cultură, ne dorim să avem o diversitate și mai mare în cadrul companiei noastre!